Canibalismul în Evul Mediu

În Evul Mediu au existat sau nu cazuri de canibalism? Unele scene de canibalism sunt menţionate într-o cronică engleză (Johannes Trokelowe, Anale), în timpul foametei din 1315-1317. Foametea a început să schimbe obiceiurile tuturor straturilor populaţiei. Nobilii şi călugării şi-au încetat acţiunile filantropice deoarece abia puteau să se hrănească ei-înşişi. Animalele şi păsările din curţile oamenilor au devenit din ce în ce mai rare. Nu se mai găseau ouă şi făina din grâu s-a dovedit a avea o valoare nutritivă foarte mică. Dar situaţia era mult mai rea pentru categoriile inferioare ale populaţiei, care s-a văzut nevoită să consume câinii şi pisicile, porumbeii şi chiar copiii în unele sate englezeşti! Potrivit aceluiaşi cronicar aceste scene de canibalism s-au repetat în puşcării unde noii veniţi au fost ucişi şi devoraţi de către puşcăriaşi. Cei care călătoreau puteau să rămână zile întregi fără a putea să-şi procure minima hrană. În oraşe oamenii mâncau frunze şi rădăcini. În Franţa proviziile veneau din Gasconia atenuând efectul foamei până la sfârşitul anului 1315. Unele cazuri au fost raportate de către Guillaume Bretonul (Philippide) în timpul asediului castelului Gaillard de către trupele lui Filip August. „S-a întâmplat că o femeie a adus un copil pe lume; şi acest copil, încă plin cu sângele mamei sale, a fost sfâşiat de unghiile bărbaţilor, şi, abia ieşit din pântec, intră într-un moment în burta mai multor bărbaţi”.

Alte cazuri au fost raportate în timpul asediului cetăţii Maara de către cruciaţi, în 1098, de către Raul din Caen: „Mi-e ruşine să raportez ce am auzit, şi ce am învăţat chiar de la cei exercită în mine un sentiment de ruşine. Am auzit deci de la oameni că, împinşi la limita lipsei de hrană, au mâncat chiar carne umană; că au aruncat în oale tineri gentilomi, că au adunat copii şi că i-au devorat, după ce i-au prăjit, asemănător animalelor feroce, făcând o asemenea hrană, şi prăjindu-şi semenii. Au ajuns chiar să se devoreze între ei, cînd le-au lipsit străinii, dacă această foamete nu ar fi fost temperată, sau prin cucerirea oraşului, sau prin sosirea grânelor venite de afară.” Le Goff, în „Civilizaţia Occidentului Medieval”, fără a cita sursele, scrie referitor la foamete: „1233- Foamete foarte violentă în Livonia, încât oamenii s-au mâncat între ei şi depindeau de hoţii din spânzurători pentru a-i devora.” Despre foametea din 1277: „A fost în Austria, în Carintia şi în Iliria o asemenea foamete încât oamenii au mâncat pisici, câini şi cadavre.” În timpul faimoasei Reconquista, la asediul Valenciei (iulie 1093-iunie 1094), deoarece lipsea acut hrana, apărătorii musulmani s-au dedat la acte de canibalism.